CFR Cluj îi dă lovitura de grație lui Gică Hagi şi face o academie de Champions League! 12 terenuri + hotel cu 40 de camere!

Redactor:
Robert Vișan
CFR Cluj îi dă lovitura de grație lui Gică Hagi şi face o academie de Champions League! 12 terenuri + hotel cu 40 de camere!
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a anunțat că va investi în infrastructură pentru dezvoltarea academiei din Gruia.

După ce au anunțat că noul președinte de la CFR Cluj va fi Cristi Balaj, fostul arbitru FIFA, cei din conducerea clubului și-au exprimat și dorința de a înființa o academie de copii și juniori.

La aproximativ două săptămâni după anunțul făcut, unul dintre sponsorii echipei din Gruia a revenit cu detalii și a dezvăluit ce investiții se vor face la CFR Cluj.

CFR Cluj a anunțat ce investiții va face pentru academia din Gruia

Daniel Metz, unul dintre sponsorii principali ai campioanei României, a anunțat că CFR Cluj va avea 12 terenuri de antrenament, un hotel cu 40 de camere, centre de recuperare și toate condițiile necesare pentru dezvoltarea tinerilor fotbaliști.

„Viitoarea Academie a clubului nostru va avea 12 terenuri de antrenament, hotel cu 40 de camere, centre de recuperare, SPA etc. În aproximativ 2-3 săptămâni vom primi informații oficiale. Proiectul va fi demarat încă în acest an. Termenul de realizare a infrastructurii este de maximum 1 an. Hai CFR!”, este anunțul făcut de către Daniel Metz, unul dintre sponsorii echipei CFR Cluj, pe un grup al fanilor clubului din Gruia.

CFR Cluj va concura astfel cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, construită de la zero de către fostul mare fotbalist al României, la Ovidiu.

„Confirm înțelegerea cu CFR Cluj, aceasta urmează să fie parafată în perioada următoare. În urma discuțiilor cu acționarii, am rămas plăcut impresionat de proiectele serioase pe care mi le-au prezentat, în mod special de cel al înființării unei academii de juniori care va aduce un plus valoare nu doar pentru viitorul clubului, cât și pentru echipa națională” – Cristi Balaj, pe Facebook, în urmă cu aproximativ două săptămâni

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×